Sistemul all-on-4/6 reprezintă o soluție de tratament eficientă care îi oferă pacientului o lucrare dentară fixă completă în doar 24 de ore.
Sistemul constă în 4 sau 6 implanturi dentare poziționate strategic, care vor susține o lucrare dentară fixă. Fiind vorba de un număr mic de implanturi, durata intervenției chirurgicale este mai mică, iar timpul de vindecare este redus. Din acest motiv, această tehnică este foarte populară printre pacienți.
Descoperă o parte din beneficiile sistemului de implant All-on-4/All-on-6!
Implanturile sunt inserate în aceeași ședință, printr-o singură intervenție chirurgicală, iar lucrarea provizorie fixă este gata în doar 24 de ore.
Ritualul de igienizare a protezei mobile este de domeniul trecutului. Lucrarea fixă este ușor de curățat și întreținut, îndepărtarea acesteia nemaifiind necesară.
Pacientul va putea să mănânce și să zâmbească normal, fără teama că lucrarea se va mișca sau va cădea.
Știai că 3 din 10 români nu mai au niciun dinte natural?
Pierderea tuturor dinților naturali nu este numai o problemă funcțională, ci și una estetică, care scade pacientului stima de sine și încrederea în interacțiunile sociale. Astfel, tratamentele pentru refacerea unei arcade redau funcționalitatea, dar în același timp și aspectul natural, pentru ca pacientul să ducă o viață normală.
Un cabinet foarte curat si ingrijit cu o atmosfera placuta si prietenoasa. Din primul moment in care am intrat in cabinetul domnului doctor Costin Bogdan, acesta mi-a inspirat incredere si m-am simtit pe maini bune. Este foarte calm, mi-a explicat totul cu rabdare, lucreaza curat si fara durere.
Recomand Prestige Dent si, in special, pe dl. doctor Costin Bogdan. 😊
Profesionalism, pricepere și știință din partea Domnului Doctor. Cabinetul este curat și utilat cu cele mai noi aparate. Felicitări!
O echipa super profesionista, aparatura ultra moderna si preturi acceptabile. Sunt foarte multumita de cum arata dintii mei dupa primele vizite la domnul doctor Costin Bogdan, plombele sunt insesizabile ceea ce conteaza foarte mult fiind la dintii din fata. Am ramas foarte placut surprinsa.
O echipa simpatica! Perfecționiști!!!
Domnul doctor Costin Bogdan este un super specialist!
Recomand Prestige Dent!!!!
#thebest😎
Cei mai multi oameni au povesti triste de la dentist, dar de la doctorul Bogdan Costin, povestea se schimba complet. Incepi sa ai experiente placute si te simti in siguranta pentru ca esti pe cele mai bune maini. Este cel mai atent și răbdător medic pentru tratarea dinților.
Este un profesionist excelent si lucreaza impecabil.
Il admir,il respect si il recomand!🔝😀
Cookie | Duration | Description |
---|---|---|
cookielawinfo-checkbox-analytics | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics". |
cookielawinfo-checkbox-functional | 11 months | The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional". |
cookielawinfo-checkbox-necessary | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary". |
cookielawinfo-checkbox-others | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other. |
cookielawinfo-checkbox-performance | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance". |
viewed_cookie_policy | 11 months | The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data. |